In vizor

Trei bărbaţi au încercat să dea o spargere la Mănăstirea de la Drăgănești

 

Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Videle desfășoară cercetări într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, în care sunt cercetați trei bărbați cu vârste cuprinse între 42 și 59 de ani, domiciliați în municipiul București.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, fapta a avut loc în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, în jurul orei 02:30, când persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept în curtea unui lăcaș de cult din comuna Drăgănești-Vlașca. Suspecții ar fi încercat să sustragă bunuri și bani, însă au fost surprinși de reprezentanții mănăstirii, moment în care au părăsit zona cu un autoturism.

„Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Videle efectuează cercetări într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, față de trei bărbați cu vârste cuprinse între 42 și 59 de ani, cu domiciliul în municipiul București.

Din actele de urmărire penală a rezultat că, în noaptea de 4/5 ianuarie a.c., în jurul orelor 02:30, persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept în curtea unui lăcaș de cult din comuna Drăgănești-Vlașca, unde ar fi încercat să sustragă bunuri și bani. Ulterior, fiind surprinse de reprezentanții mănăstirii, acestea au părăsit locul cu un autoturism.

În continuarea cercetărilor, polițiștii au identificat în trafic autoturismul respectiv, fiind depistate persoanele bănuite de comiterea faptei, iar în urma administrării probatoriului s-a dispus măsura preventivă a reținerii față de cei trei bărbați.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei.

Facem precizarea că măsurile dispuse și acuzațiile formulate reprezintă etape procesuale în cursul urmăririi penale, persoanele cercetate beneficiind de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.

Atunci când împrejurările o vor permite și fără a afecta buna desfășurare a anchetei, vor fi oferite informații suplimentare”, a transmis IPJ Teleorman.