Eveniment

Risc major de explozie la o locuință din Văcărești / Trei butelii, evacuate la timp de pompieri

Ieri, în jurul orei 19:25, pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Văcărești.
Potrivit ISU Teleorman, pentru gestionarea situației de urgență, la locul evenimentului s-au deplasat de urgență trei echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea acestora, incendiul se manifesta violent, generalizat, cu flacără deschisă la nivelul întregii locuințe, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.
Imobilul afectat era realizat din container modular și lemn, fiind compartimentat în dormitor, cameră de zi, baie și bucătărie. Din interiorul construcției, pompierii au evacuat trei butelii care prezentau risc major de explozie, prevenind astfel producerea unei tragedii.
Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ 60.000 de lei, în timp ce bunurile salvate se ridică la circa 20.000 de lei.
În urma primelor verificări, cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum al centralei termice, amplasat necorespunzător față de materialele combustibile ale locuinței. Din fericire, în urma acestui eveniment nu au fost înregistrate victime.