Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Lunca efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 03:00, în timp ce se aflau la domiciliul comun din localitatea Plopii-Slăvitești, pe fondul consumului de alcool, un bărbat și-ar fi agresat fizic soția.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care i-a acordat persoanei vătămate îngrijiri medicale de specialitate, însă femeia a refuzat transportul la spital.
Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă persoana vătămată s-a opus montării unui sistem electronic de supraveghere.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
