In vizor

Șofer oprit de polițiști cu focuri de armă, după o urmărire în trafic

La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 20:00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, solicitând totodată și sprijinul colegilor din zonă.

În timp ce se aflau în urmărirea autoturismului, după ce în repetate rânduri șoferul a fost somat să oprească, polițiștii au luat hotărârea de a folosi dispozitivul Spike Strip, fapt pentru care, una din autospecialele aflate în urmărire a depășit autoturismul în cauză, cu scopul de a se deplasa în următoarea localitate, pentru a instala echipamentul.

În momentul în care polițiștii se deplasau către prima localitate, fiind în depășirea unui participant la trafic, autoturismul urmărit ar fi accelerat și ar fi acroșat în partea din spate autospeciala poliției.

Urmărirea a fost continuată de către celelelte autospeciale de poliție, polițiștii folosind armamentul din dotare, executând focuri de avertisment și ulterior foc în pneurile autoturismului, reușind să-l oprească.

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr, din municipiul Turnu Măgurele, în vârstă de 32 de ani.

Acesta a fost testat pentru consumul de băuturi alcoolice și substanțe interzise, rezultatele fiind negative.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de tânărul în cauză.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.