În ultimele 72 de ore, pompierii militari teleormăneni au intervenit pentru gestionarea a 101 situații de urgență, cele mai multe solicitări fiind pentru acordarea primului ajutor calificat și stingerea incendiilor de vegetație uscată și resturi menajere.
Echipajele SMURD au desfășurat 60 de misiuni pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale grave, în timp ce echipajele de stingere au intervenit pentru lichidarea a 36 de incendii de vegetație uscată și resturi menajere, produse în mai multe localități ale județului.
Tot în această perioadă, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la două accidente rutiere, ambele fără victime, produse pe DJ 506, între localitățile Bujoru și Bragadiru, unde au fost implicate un autoturism și un tractor, respectiv pe DN 54, la ieșirea din municipiul Turnu Măgurele spre Islaz, unde un autoturism a intrat într-un parapet. De asemenea, salvatorii au intervenit pentru degajarea unor copaci căzuți pe carosabil, în localitățile Lunca și Vârtoape, precum și pentru salvarea unui cal căzut într-un canal.
Incendiile de vegetație uscată continuă să reprezinte o problemă la nivelul județului
Numărul ridicat al incendiilor de vegetație uscată înregistrate în acest weekend confirmă faptul că utilizarea focului pentru curățarea terenurilor și arderea resturilor vegetale continuă să genereze situații periculoase, care necesită mobilizarea repetată a echipajelor de intervenție și pot pune în pericol gospodăriile, culturile agricole, mediul înconjurător și chiar viața oamenilor.
Din analiza cauzelor probabile de producere a celor 36 de incendii rezultă că 23 au fost generate de folosirea intenționată a sursei de aprindere, 10 de focul deschis în spații deschise, lăsat nesupravegheat, iar alte trei au izbucnit din cauza țigărilor nestinse corespunzător și aruncate la întâmplare.
Un alt aspect care atrage atenția este intervalul orar în care s-au produs aceste evenimente. Dacă între orele 06.00 și 18.00 au fost înregistrate 18 incendii, alte 14 s-au manifestat între orele 18.00 și 24.00, iar patru au fost semnalate în intervalul 00.00 – 06.00.
Aceste date arată că incendiile nu se limitează la perioada zilei, intervențiile desfășurate seara și noaptea fiind îngreunate de vizibilitatea redusă și de dificultățile de identificare a focarelor.
Dintre intervențiile din acest weekend, două au necesitat un efort deosebit din partea pompierilor militari și a membrilor serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
În data de 11 octombrie, în jurul orei 13.25, un incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Puranii de Sus, în spatele unor curți, s-a extins la o anexă gospodărească aflată pe o proprietate părăsită. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, cu o autospecială de stingere, sprijiniți de membrii serviciilor voluntare pentru situații de urgență din localitățile Siliștea și Purani, fiecare cu câte o autospecială.
Intervenția a durat aproape trei ore, fiind îngreunată de cantitatea mare de vegetație uscată, spațiile înguste dintre construcții și accesul dificil al autospecialelor în apropierea focarelor. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, iar din primele verificări a rezultat că focul ar fi fost aprins intenționat pentru distrugerea vegetației uscate, fără luarea măsurilor necesare pentru protejarea bunurilor din apropiere.
În aceeași zi, în jurul orei 18.50, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Furculești au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată produs pe raza comunei Piatra, care a afectat aproximativ șapte hectare de teren. La fața locului au acționat o autospecială de stingere și membrii SVSU Piatra, care au intervenit cu un buldoexcavator pentru sprijinirea operațiunilor de lichidare. După aproximativ două ore, incendiul a fost stins în totalitate, cauza probabilă fiind, și în acest caz, folosirea intenționată a sursei de aprindere
