Eveniment

Bărbați reținuți de polițiștii teleormăneni pentru infracțiuni rutiere

La data de 6 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au fost sesizați prin apel la S.N.U.A.U. 112, despre producerea unui accident de circulație, soldat cu pagube materiale, în localitate.
Din cercetări s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr de 18 ani se afla la volanul unui autoturism, la plecarea de pe loc ar fi intrat în coliziune cu un alt vehicul, condus de un bărbat.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.
Totodată, după testarea cu aparatul drugtest, tânărul a fost transportat la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii prezenței sau absenței de substanțe psihoactive în organism.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost reținut, iar în urma prezentării sale în fața judecătorului de drepturi și libertăți, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
***
La data de 7 februarie a.c., în timp ce doi bărbați se aflau în municipiul Roșiori de Vede, la domiciliul mamei lor, între femeia de 74 de ani și unul dintre fiii acesteia, de 47 de ani, a izbucnit un conflict.
În aplanarea conflictului a intervenit celălalt fiu care ar fi fost agresat fizic de fratele său.
De asemenea, bărbatul care ar fi încercat să aplaneze conflictul, l-ar fi lovit pe fratele său.
Împotriva bărbatului de 47 de ani a fost emis ordin de protecție provizoriu.
În urma probatoriului administrat, acesta a fost reținut.
***
La data de 8 februarie a.c., în timp ce o tânără se afla împreună cu soacra sa, în curtea unui imobil, pe strada Bisericii, din comuna Peretu, cea din urmă ar fi fost agresată fizic de un bărbat, de 33 de ani.
Totodată, tatăl bărbatului le-ar fi arătat organul genital celor două femei.
Cei doi bărbați au fost reținuți.
***
La data de 8 februarie a.c., polițiștii au identificat, pe D.J. 703, în comuna Necșești, un ansamblu format dintr-un tractor și o remorcă, la volanul căruia se afla un bărbat, de 73 de ani, din localitate.
Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,92 alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru recoltarea mostrelor biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că remorca nu era înregistrată.
În urma administrării probatoriului, împotriva bărbatului a fost dispusă măsura reținerii.
Cercetările sunt continuate, în toate cauzele expuse, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.