
Duminică, 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au fost sesizați prin apel la 112 despre producerea unui accident de circulație.
Potrivit IPJ Teleorma, la data de 5 octombrie a.c., în timp ce un tânăr, de 25 de ani, ar fi condus un autoturism, pe D.J. 703 în comuna Necșești, ar fi acroșat un alt autoturism, ce se afla staționat. În urma accidentului au rezultat pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul indicând o concentrație de 0.52 mg/ l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul condus de tânăr ar fi fost sustras de la poarta locuinței unui bărbat.
În baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii față de tânăr, pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.