Eveniment

Incendiu la o locuință din Scrioaștea

În ultimele 48 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au fost solicitate să intervină la un număr de 40 de evenimente în care viața ori bunurile materiale ale cetățenilor au fost puse în pericol.

Potrivit ISU Teleorman, evenimentul cel mai dificil gestionat a fost incendiul de locuință din localitatea Scrioaștea, unde focul a cuprins acoperișul casei, pe circa 120 mp, o bucătărie și un dormitor, cu mobilierul și electrocasnicele aferente. Ajutorul pompierilor a fost solicitat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, în jurul orei 11.25, fiind alocate două echipaje de stingere cu două auspeciale de lucru cu apă și spumă de mare capacitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede și un echipaj de prim-ajutor din cadrul SAJ Teleorman.

Forțele de intervenție au reușit să localizeze incendiul în limitele găsite, salvând trei camere de locuit, anexele și mai multe bunuri materiale de uz gospodăresc. Valoarea bunurilor salvate a fost estimată la suma de 20000 de lei, iar cea a pagubelor materiale la circa 50000 de lei.

Din primele verificări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că focul a pornit din bucătărie, de la un aparat de gătit lăsat în funcțiune nesupravegheat. Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime.

“Pentru prevenirea unor situații asemănătoare, atragem atenția tuturor cetățenilor să manifeste prudență în activitățile pe care le desfășoară și să respecte următoarele recomandări: – nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată; – după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul şi aragazul; – apelați la specialişti atunci când sesizați probleme la aparatele de gătit, pentru a fi reparate imediat; – la montarea buteliilor de aragaz, verificarea etanşeităţii trebuie să se facă în mod corect, cu emulsie de apă și săpun, fără flacără; – închideți buteliile după utilizarea lor; – supravegheați permanent sursele de foc și îndepărtați materialele care se pot aprinde cu ușurință de lângă aragaz; – opriți funcționarea aparatului de gătit înainte de a realiza alte activități în gospodărie; – nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor; – curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturi de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor”, recomandă pompierii teleormăneni.

Totodată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Exit mobile version