In vizor

O femeie din Roșiorii de Vede a furat o trotinetă electrică

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, față de o tânără.

Potrivit IPJ Teleorman, ieri, 10 iunie a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, despre faptul că i-ar fi fost sustrasă o trotinetă electrică.

În fapt, la aceeași dată, în intervalul orar 09:00-11:40, persoane necunoscute ar fi sustras trotineta în cauză, lăsată nesupravegheată în Parcul Central din comuna Peretu.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificată persoana care ar fi sustras trotineta electrică ca fiind o tânără, din municipiul Roșiori de Vede.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de aceasta.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.