
Astăzi, în intervalul orar 08.00 – 11.00, ISU Teleorman a mai primit patru solicitări pentru degajarea unor copaci doborâți din cauza condițiilor meteo, astfel: pe DJ 701, între localitățile Ciolănești și Slăvești, membrii SVSU Tătărăștii de Jos au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, fără a fi înregistrate pagube materiale sau victime omenești; pe DC 18, între localitățile Comoara și Botoroaga, carosabilul a fost blocat de un copac doborât de vânt. Pentru îndepărtarea acestuia au intervenit pompierii militari de la Punctul de lucru Drăgănești Vlașca, cu o autospecială și cu echipamente specifice acestor misiuni; pompierii militari turneni au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe un autoturism ce era parcat pe str.Taberei, din municipiul Turnu Măgurele. Misiunea a fost desfășurată fără probleme, nefiind înregistrate victime; personalul ADP Alexandria a intervenit pentru îndepărtarea unui copac care prezenta pericol de cădere pe str. Al. Ghica, în zona blocului 148.
La ora 10.00, potrivit datelor primite de la furnizorul de energie electrică, trei localități erau afectate de defecțiuni, respectiv Saelele, Slobozia Mândra și Uda Clocociov. Pentru remedierea problemelor la rețeaua de energie, pe teren acționează 10 echipe de specialitate.
Circulația pe toate drumurile naționale și județene se desfășoară în condiții de iarnă, fără probleme deosebite.