Eveniment

Un bărbat a intrat într-o locuință pe geamul deschis și a furat o sumă de bani

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Crângu au dispus reținerea unui bărbat, de 32 de ani, din comuna Putineiu, sat Băduleasa, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, informează IPJ Teleorman.

La data de 15 mai a.c., polițiștii au fost sesizați, de către un bărbat, de 46 de ani, despre faptul că i-ar fi fost sustrasă o sumă de bani.

În fapt, în noaptea de 14 spre 15 mai, în jurul orei 01:00, bărbatul de 32 de ani ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, din comuna Putineiu, sat Băduleasa, printr-o fereastră lăsată deschisă și ar fi sustras o sumă de bani.

La data de 17 iunie a.c., în urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat, pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

Exit mobile version