Eveniment

Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic ridicat

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteorologică Cod galben, valabilă pentru miercuri, 4 iunie, fenomenele vizate fiind temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic ridicat.

Potrivit meteorologilor, în Banat, cea mai mare parte a Olteniei și în sud-vestul Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade.

Disconfortul termic se va menține ridicat și în zilele următoare mai ales în regiunile vestice și sudice.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Exit mobile version