Eveniment

Percheziții în Alexandria, Roșiori de Vede și Zimnicea / Două persoane au fost reținute

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, ieri, 4 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Alexandria, Roșiori de Vede și Zimnicea, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară.
Activitățile au avut loc în Alexandria, Roșiori de Vede și Zimnicea, județul Teleorman, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și indisponibilizate două arme neletale, lungi, cu aer comprimat și o armă neletală, scurtă, tip pistol.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de două persoane.
La activități au fost angrenați polițiști din cadrul polițiilor municipale Alexandria și Roșiori de Vede, polițiști din cadrul poliției orașului Zimnicea, precum și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.
Activitățile se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Exit mobile version